Despre Energobit ESCO -

Despre Energobit ESCO

Necesitatea eficientizării consumului  energetic a devenit o realitate stringentă, în special în sectorul public, în condițiile în care resursele financiare sunt limitate.  Un răspuns la această problemă îl aduc proiectele de tip ESCO, ce oferă atât soluția financiară, cât și cea tehnică pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică.

Compania EnergoBit ESCO, membră a Grupului EnergoBit, are ca obiect de activitate derularea de proiecte de tip ESCO, având la bază experiența cumulată a Grupului de peste 20 de ani în domeniul electro-energetic și pârghiile financiare necesare.

EnergoBit ESCO s-a înființat pentru a răspunde cererii marilor consumatori de energie publici sau privați de a-și moderniza și eficientiza instalațiile energetice, în vederea reducerii costurilor cu energia și de a urma o dezvoltare durabilă.

Parteneriat cu Autoritățile Publice:
• Iluminat public stradal;
• Unități de sănătate publică;
• Unități publice de învățământ, sport și cultură;
• Sedii ale unităților administrative;
• Facilități de producție agent termic.

Parteneriat cu Societățile Private:
• Sisteme de management al energiei;
• Centrale de cogenerare;
• Creșterea eficienței energetice a facilităților industriale sau
comerciale;
• Eficientizarea iluminatului industrial.

Compania asigură finanțarea și implementarea proiectelor de Eficiență Energetică (EE), cu recuperarea investițiilor din economiile de energie realizate într-o anumită perioadă de timp.

EnergoBit ESCO oferă toate serviciile pe care le presupune un proiect de eficiență energetică:
• Identificarea soluțiilor care generează economii de energie;
• Proiectarea soluției de eficientizare;
• Finanțarea investiției;
• Implementarea la cheie a proiectuluiș
• Managementul și autorizarea;
• Operarea și întreținerea;
• Procurarea/cumpărarea combustibilului și/sau a energiei electrice (opțional).
• Monitorizarea și evaluarea economiilor.

La finalul contractului, Beneficiarul proiectului primește “cu titlu gratuit” investiția.

Principalele beneficii ale unui proiect EnergoBit ESCO vizează, în primul rând, reducerea consumului energetic și a costurilor cu energia, dar și reducerea impactului asupra mediului, prin diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2).  Fiecare proiect de eficiență energetică este abordat conform particularităților sale, cu finanțarea parțială sau integrală a investiției, rezultatele fiind garantate prin contracte de performanță energetică.

 

 

 


 



 
Solutia completa in electricitate - EnergoBit Group, EnergoBit, CFR Cluj, CFR 1907, Antreprenoriat Lucrari Electrice, SCADA, Contoare energie, Contoare gaz, Protectii numerice, SEL, EDSA, Posturi de transformare, Celule de medie, Tablouri electrice, Baterii de condensatoare, Transformatoare uscate, EnergoBit Tesar, Enex, Furnizare energie, Parcuri eoliene, Eolian, Energie verde, EnergoBit Schreder, Iluminat, Iluminat exterior, Stalpi de iluminat, Sisteme de iluminat, Lampa, Iluminat interior, Iluminat scenic, Energie eoliana, Intrerupatoare de medie, Reanclansatoare, Energobit Tavrida, Energolux, Separatoare, Contactoare, Trafo, Retrofit celule, Audit energetic, Statii electrice, Grupuri electrogene, Managementul energiei, Echipamente electrice, Sisteme de contorizare, Software de comanda si control